Bucataria mediteraneana. Savoare, culoare si iz de vacanta

Daca ne cunosti si ne-ai trecut pragul macar o data, cu siguranta stii deja ca bucataria mediteraneana ocupa un loc special in meniul nostru. Stilul de viata promovat de mediteraneeni sta in echilibru, in simplitatea preparatelor si prospetimea ingredientelor, iar dupa aceasta filosofie ne ghidam si noi in bucatarie. Intr-o societate in continua miscare, dominata de un comportament alimentar de tip fast-food, o astfel de dieta ar putea fi considerata un lux. Iata de ce insa acesta nu este decat un mit…

Bucataria mediteraneana este mai comuna si mai accesibila decat am crede, deoarece se compune dintr-un mix de schimburi culturale ale tarilor din jurul bazinului Marii Mediterane. Clima blanda, soarele si solul bogat dau savoarea inconfundabila a ingredientelor. Atunci cand vorbim despre dieta mediteraneana ar trebui sa privim si mai departe de cele mai clasice si cunoscute ingrediente: condimentele, maslinele, respectiv uleiul de masline, citricele si pestele. De altfel, bucataria mediteraneana in sine se divide in trei zone culinare la fel de importante: tarile din est, care fac parte din continentul Asiatic, sudul Europei si nordul Africii. 

Fiecare dintre cele trei zone de influenta culinara care stau la baza bucatariei mediteraneene au introdus elemente fara de care lumea gastronomica n-ar mai fi astazi la fel de bogata. Ierburile aromatice, fructele uscate, lamaia, rodia, cerealele, mielul si carnea de pasare, iaurtul si diferitele tipuri de branzeturi sunt indispensabile tarilor estice precum Turcia, Siria sau Liban. De fiecare data cand te rasfeti cu berbecut, hummus sau tabbouleh, te bucuri de fapt de o mica parte din bucataria mediteraneana.

Europa, si indeosebi Grecia, Italia, sudul Frantei si Spania, au contribuit cu ingredientele cele mai populare ale bucatariei mediteraneene asa cum o cunoastem noi. Pestele si fructele de mare, citricele, sosul de rosii, caperele si pastele, sunt, fara dar si poate, pilonii preparatelor lejere, usoare, ce nu necesita un timp indelungat de gatire sau retete sofisticate. Realitatea este ca aceste ingrediente nobile nu au nevoie de prea multe artificii pentru a fi puse in valoare, astfel ca un ulei de masline de buna calitate, usturoi si cateva plante aromatice sunt suficiente pentru a gati preparate complexe, demne de conceptul de fine dinning.

Nordul Africii este caracterizat de abundenta condimentelor si a gustului intens. Marocul, Alegeria, Tunisia si Libia folosesc ingrediente care n-ar trebui sa lipseasca din nici o bucatarie. Chimionul, coriandrul, sofranul, scortisoara si ardeiul iute, dar si fructele uscate, precum stafidele, curmalele si smochinele, confera gustul caracteristic al sosurilor ce innobileaza preparate din carne de miel, berbec sau capra, gatite pe-ndelete in vase traditionale de lut. Desi ii lipseste eleganta pe care o atribuim adesea bucatariei mediteraneene, influenta nord africana este cu adevarat speciala, o experienta pentru care papilele tale gustative iti vor multumi.

Și daca nu te-am convins cu aromele superbe sau cu varietatea preparatelor, afla ca bucataria mediteraneana este considerata a fi si extrem de sanatoasa, studiile demonstrand chiar ca poate ajuta la prevenirea diferitelor boli cardiovasculare si a diabetului. Acest lucru se intampla deoarece bucataria mediteraneana se bazeaza in principal pe ingrediente proaspete, preparate gatite in casa si limiteaza accesul la alimentele procesate, aditivii sau indulcitorii in exces. 

Din punct de vedere al identitatii culturale, un element cheie in bucataria mediteraneana sta in importanta care se acorda obiceiului de a lua masa si nu doar de a manca. Masa devine un eveniment in sine, extrem de apreciat si popular. Nu este neobisnuit pentru mediteraneeni sa se intalneasca la final de saptamana cu toti membrii familiei si sa se bucure impreuna de pastele bunicii, de pestele proaspat prins dis de dimineata sau de sucul stors din portocalele din gradina proprie. Respectul fata de origini ii fac pe mediteraneeni sa se bucure pe deplin de un obicei caruia noi i-am uitat valoarea. 

Asadar, daca ar fi sa (mai) invatam ceva de la mediteraneeni ar fi faptul ca o experienta gastronomica desavarsita nu se masoara numai in ce avem in farfurie. Bucuria mancarii vine din lucrurile simple, din placerea cu care sunt gatite ingredientele atent alese, dintr-un desert cu doua lingurite si un pahar de vin sau de vorba alaturi de cineva drag. Si daca ti-am starnit curiozitatea, interesul sau nostalgia, incepe prin a te întreba:

“Cand m-am bucurat ultima oara de masa asa cum se cuvine?”

BloggerCodePen